Două sintagme - două catastrofe profund umane: te iubesc şi iartă-mă - și trebuie că te străbate o egolatrie atroce, sau frici indescriptibile te strîng în chingi - ca să le condamni la tăcere infernal granitică, fiindcă doar egolatria atroce, iubirea cumplită de sine, ar explica refuzul de-a rosti - şi nici măcar frici imposibile n-ar putea justifica neputinţa.
=====
Faţă în faţă cu splendorile şi măreţia Cerului, orice tîlhar sau nătîng devine poet.
=====
Dacă oglinda-n care ne-admirăm cu voluptate ar avea braţe vii, de cîte ori şi cîte palme ne-ar plesni peste obraji ca să ne corecteze imaginea dinlăuntru?
=====
Florii de salcîm ar trebui să-i cerem încontinuu iertare (dar puţinătatea asta din noi - şi căreia-i spunem suflet, nu ne lasă cu nici un chip: ne preface-n stînci gînditoare).
=====
Sînt emigrant în propria-mi viaţă, rătăcitor (sau rătăcit) prin propriu-mi suflet (... şi mi-e groază să-mi imaginez că Paradisul poate fi o prăbuşire iar Infernul o înnălţare).
=====
Traducere: B.S.
