Cessa

De ieri mă aflu şi mai pustiit, şi mai sărac de mine însumi: A MURIT CESSA !!!
.
- „Şi pentru ce nu mi-ai spus aceasta?”, am întreba-o pe prietena ei și-a mea cînd mi-a dat prin telefon cumplita veste.
- „Fiindcă am crezut că ştii, dragule!”, mi-a răspuns cu glasul răvăşit de lacrimi multe.
- „Şi pentru ce nu mi-ai spus aceasta?”, am întreba-o pe sora mea care-i era prietenă „pe viaţă şi pe moarte”.
- „Fiindcă am crezut că ştii, frate al meu mai mare, şi fiindcă mi-a fost teamă şi frică şi groază că te-ai putea prăbuşi-ntr-un cer negru tu, cel mai uşor de prăbuşit în ceruri negre din cîţi cunosc eu pe lumea asta!”, mi-a răspuns sora mea lăcrămînd cum norii în unele zile din veri toride.
- „Şi pentru ce nu mi-ai spus aceasta?”, am întrebat-o pe mama sugrumîndu-mi cu ştreangul durerii tunetul glasului.
- „Fiindcă eşti fiul meu, copile...”, mi-a spus mama cu glasul ei cel din copilăria-mi, „... şi fiindcă ştiam că te-ar fi durut imens – aşa cum, iată, te doare imens, şi fiindcă aş fi vrut şi-aş vrea să-ţi iau eu poverile sufletului şi să ţi le port..., şi nu pot..., adică eu pot să-ţi port poverile dar nu poţi tu să-ţi lepezi aceste poveri, la fel cum eu nu-mi pot lepăda poverile proprii – şi-aşa ne purtăm fiecare crucea şi crucile..., şi durerile noastre mai dor şi pe cîte altcineva..., şi vino să te ţin în braţe şi să te legăn..., că tare te mai doare această pierdere şi mare îţi e dorul după Cessa, cea care-a fost, cu sufletu-i tumultos şi furtunos şi mîngîios, sufletul tinereţii tale năvalnice...” – şi a-nceput să-mi cînte mama un cîntec de leagăn..., ceva cu vise curate şi cu îngeri fîlfîindu-şi aripele străvezii deasupră-mi...
.
A murit Cessa !!!
.
Era ÎNSPĂIMÎNTĂTOR de frumoasă şi DEVASTATOR de sensibilă. Cu vocea-i FENOMENALĂ alina dureri imposibil de alinat şi vindeca răni nevindecabile.
Era dăscăliţă – şi-mi amintesc ziua-n care un copil s-a revoltat împotriva părinţilor săi – şi l-au întrebat ei doi, părinţii: „Ce ai, pruncule, de nu-ţi prieşte nimic atunci cînd eşti cu noi?” – iar copilul le-a răspuns că „Voi nu vorbiţi cu mine ŞOPTIT, aşa cum vorbeşte DOAMNA!!!”
Era dăscăliţă – şi-mi amintesc REVOLTA şi REVOLUŢIA părinţilor din clipa-n care s-a aflat că va fi mutată la o altă şcoală – şi un tînăr tătic a ieşit din mulţimea de părinţi revoltaţi, avea în mînă o sapă, şi i-a spus inspectorului şcolar că „Dacă nu ne-o lăsaţi, o vom apăra cu ce-avem prin curţi, ca la Bobîlna, ca la 1907!” – iar autoritatea statului A DAT ÎNAPOI !
Era dăscăliţă – şi se-adunau părinţii pe la colţuri de stradă, pe la biserică duminica, pe la cîrciumă cîteodată, şi se-ntrebau că „Oare nu ne mai cheamă odată la şedinţă cu părinţii?”
Era dăscăliţă – şi i-a-ntrebat odată pe părinţi, la o asemenea şedinţă, că „Pentru ce atîta zarvă şi grabă ca să se facă şedinţe cu părinţii?” – iar unu’ a spus că „Pentru că sînteţi şi DĂSCĂLIŢA NOASTRĂ, nu doar a pruncilor noştri!” – iar ea, EA !!!, a întrebat că „Dar cît de des credeţi că ar trebui să facem asemenea şedinţe?” – şi o tînără mămică a strigat TARE: „De două ori pe zi, ca să mai învăţăm şi noi cîte ceva şi să aflăm cum mai putem fi oameni – că parcă nu mai sîntem, ne-am dezumanizat cu totul şi ne ceartă copiii acasă că nu sîntem CA DOAMNA...!!!”.
.
Era dăscăliţă – şi-mi amintesc despre clipa-n care mi-a spus cu glasu-i CÎNTĂTOR că „Trebuie să-mi fac lucrarea de definitivat – şi mi-au dat o bibliografie INFERNALĂ!” – iar eu am luat cele patru pagini cu titluri şi i-am cerut să copieze pe-o coală toate cărţile din bibliografie pe care le-a citit vreodată şi pe care şi le aminteşte BINE – ceea ce a făcut, apoi am copiat eu, pe o altă coală, titlurile pe care le citisem eu, iar ce-a rămas am împărţit PE DIN DOUĂ: trei sferturi eu, un sfert ea (EA!!!) – şi ne-am dat întîlnire peste trei săptămîni în micuţa garsonieră a dragului Mircea Matei - ce dor mi-e de tine, prietene!, şi ce grăbit ai fost să pleci ÎN AMINTIRI !
[Vezi, Mircea? A venit la tine Cessa – şi-acum eşti un fericit – că-mi spuseseşi demult de tot, văzînd-o tu întîia oară, că „Uite cum reîncep eu să cred că mai sînt îngeri!” - dar voi veni şi eu cîndva la voi, - şi-atunci să vezi TAIFASURI INCREDIBILE, de nopţi şi zile-n şir, mai ales nopţi, ca demult în garsoniera ta – şi-s deja cu tine, CU VOI, profesorul Dan Gherghinescu, (mi-i dor sfîşietor de dumneavoastră, Domnule Profesor – şi nici n-am apucat a ne lua LA REVEDERE!), inginerul Pavel Grec (tu ai fost cel mai grăbit ŞI-AI FUGIT PRIMUL în amintiri, dragule...), preotul Florin Tulcan (... şi Sfinţia ta te-ai foarte grăbit, prietene...), maiorul Gabi Simon cu trompeta lui din care trimetea lumii sunete INFERNAL PARADISIACE (şi tu te-ai dus, prietene al meu şi frate întru bucurii COSMICE...), profesorii Ion Constantinescu, Ion Todincă şi Alexandru Călin (aţi plecat unul după celălalt, dragilor – şi-am rămas noi, cîţiva, foarte puţini, CU MULT MAI SĂRACI !!!), absolut FENOMENALUL profesor Teodor Uiuiu (mă seacă dorul după Domnia voastră, Domnule profesor şi prietene DE NEUITAT, Bace !), locotenentul de demult Florin Drăghiciu (şi cît mi-i de dor de biciul necruţător al verbului tău măiastru, Florine frate!)... Vor veni şi Cornel Badea, şi Remus Giurgiu, şi fraţii Luţu şi Muţu Buzdur, şi uluitor de frumoasa şi fenomenal de doctoriţa Tanţi Pelea, şi Domnişoara foarte profesoară Alexandra Vlaicu, şi incredibil de străvezia Felicia Olteanu cu versurile-i devastatoare...]
.
În micuţa garsonieră am muşcat cu lăcomie şi pe rînd dintr-un măr ionatan NERUŞINAT de roşu..., şi-am trimis-o pe Cessa-n pat, ca să se culce şi ca să pot să gîndesc şi să redactez în tihnă lucrarea ei, A EI !!!, de grad..., iar ea, EA !!!, mă privea pe furiş, pe sub genele-i tremurătoare cum frunza plopului cînd nu adie nici o boare, şi-mi ardea tîmpla stîngă cu noaptea-i ARZĂTOARE din priviri..., şi i-am spus „Ci-nchide-ţi ochii şi potoleşte-le arşiţele care mă secătuiesc de puteri şi nu-mi lasă tîmpla-n pace!” – iar ea, EA!, mi-a răspuns, în priviri cu zîmbetul acela-n stare să topească zece-Antarctide-ntr-o secundă şi cu ochii mijiţi, ca două lame de cuţit care-mi spintecau sufletu-n două, că „Am să te-nsemn cu-arsura-mi ca să se vadă de departe, ca să nu mai fii niciodată al tău şi ca să nu mă uiţi niciodată!” – şi iată că nici măcar n-am uitat-o..., şi iată că arsurile de-atunci îmi bîntuie şi-acum tîmpla stîngă şi sufletul drept...
.
Scria RĂVĂŞITOR de frumos! „Vestitorul de berze” i-a fost MARELE ÎNCEPUT..., şi „Aproape infinitul...” i-a fost CÎNTECUL CEL MAI ÎNALT..., şi-„Arome-nsîngerate de salcîmi în floare” i-a fost ULTIMA IZBÎNDĂ...
.
Era UN MIRACOL săvîrşit de Dumnezeu într-o încercare SUPRAOMENEASCĂ de a se depăşi pe Sine..
.
Era Cessa!
.
De ieri îmi rumeg NEPUTINŢELE..., de ieri îmi înghit lacrimile..., de ieri m-am pustiit de-o frumuseţe incredibilă..., şi de ieri sînt şi mai duşman cu Dumnezeu.
.
De ieri, şi pentru mine A MURIT CESSA!!!
De-amar de ani, pentru mine CESSA NU VA MURI NICIODATĂ !!!